delimitez spaţiul cu degete sterile
visând la ce-mi va aduce noaptea
deghizând florile lunii cu reticenţa unui zâmbet
poeţii dorm în braţele muzelor despletite
până când vioara răsăritului le străpunge mirajul
atenuând orice vibraţie insipidă
te respir, ca pe o adiere magică
când te depui pe buzele mele, sub formă de pulbere stelară
şi înveţi să trăieşti sub asediul iubirii
te ascund, printre frunzele căzute
pentru ca ploaia să nu-ţi atingă polenul
rămâi al meu!
"poeţii dorm în braţele muzelor despletite
RăspundețiȘtergerepână când vioara răsăritului le străpunge mirajul
atenuând orice vibraţie insipidă" - ehe, Bianca, ce frumos le-ai scris din nou... E dulce simnul de pot în braţele muzei despletite... O zi bună îţi doresc...
Superb...Esti un geniu.Asteptam cu nerabdare si urmatoarele poeme.
RăspundețiȘtergere