Parodia propriei vieți

am chemat rătăcirea din tainele nopții,
când frigul din odăile zeilor mușcă prezentul
iar gândurile cad, odată cu nisipul din Carul Mare.
am chemat fluturii cu solzi de alabastru
și aripi zidite în maldăre de întrebări
când îngerii-și întorc privirea către apus.

a mai rămas doar o umbră pe metereze
cu armele îndreptate spre cer

cu bucăți zdrențuite de lună îmi înfășor necuprinsul
fugar printre incertitudini desuete
dormind pe pietrele necunoscutului.
maladiv, mai adie câte-o speranță
surpându-se sistematic pe umerii telurici.

am scris parodia propriei vieți
mascând fiecare popas cu înghețuri
rostind fiecare cădere în gol,
citind fiecare capitol de tăcere.