sâmbătă, 5 septembrie 2009

Poemul tăcerii



închid ochii, luminile s-au stins
cu o ultimă pâlpâire bolnăvicioasă
cadranele ceţii se izbesc de ferestre
cuibărindu-se-n cotloanele nopţii

copleşitor, somnul îmi tranşează ideile
resetându-mi sensul cu cântecu-i de lebădă
caut o panglică să-mi leg amintirile
sumarul unei astenii perfecte
din carul alegoric al viselor

răsfoiesc pergamentele marilor ne-nţelesuri
brodate cu dantelărie stelară
păstrez o singură pagină,
pe care am scris poemul tăcerii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu