ghemele se deşiră în labirinturi lăuntrice
cu torţe în mâini, îmi plâng revenirea în carnagiul cuvintelor
rătăcesc în semineant, învelindu-mă în fraze pâlpâinde
ca un giulgiu de ghimpi luminoşi
ce-mi indică bancurile de peşti cosmici
campez la marginea universului
unde nici măcar gândurile nu zboară
iar liniştea se topeşte, ca un fulg tremurător
în sarcofagul primitor al infinitului
confuz, un sunet străbate tainele
mişcând pilaştrii nevăzuţi ai beznei.
ochii mei caută lunile roşii
orbind în faţa extazului mistic,
ce exfoliază simţurile absente.
urmez indiciile anotimpurilor astrale
şi sap găuri negre în adâncul sufletului
îmbrăcând lumile în haine de doliu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu