delimitez spaţiul cu degete sterile
visând la ce-mi va aduce noaptea
deghizând florile lunii cu reticenţa unui zâmbet
poeţii dorm în braţele muzelor despletite
până când vioara răsăritului le străpunge mirajul
atenuând orice vibraţie insipidă
te respir, ca pe o adiere magică
când te depui pe buzele mele, sub formă de pulbere stelară
şi înveţi să trăieşti sub asediul iubirii
te ascund, printre frunzele căzute
pentru ca ploaia să nu-ţi atingă polenul
rămâi al meu!
