privește, cum se izbesc frunzele de caldarâm
iar arborii își leapădă mantia păgână
vântul a șters amintirea unei veri pierdute
definitiv, într-o altă poartă temporală
ascultă, tremurul copacilor isterizați
smulși de răsuflarea eoliană
cu rădăcini suspendate în cruce
reiau un film troienit în memoria firii
visează-ți aripile cum se zbat pe tîmple
născute din cuvinte paralele cu apusul
sub capitoliul despicat al nonsensului
materializează gîndurile filtrate în ploi
aprinde o făclie în amintirea templelor solare
și uită că zaci în magma solitudinii
iar Cronos îți mângâie pleoapele jilave
răpind încă o filă din calendar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu