M-ascund iar de lumină, când noaptea mi-e delirul
Pe lespedea de piatră se scutură zefirul
Copacii fantomatici aruncă umbre goale
Gemând în agonia sentinţei sublunare.
Efluvii de petale mă sfâşie de gânduri
În jumătăţi de viaţă născute printre rînduri
Nimicul mă dezmiardă cu aripi androgine
Când cerul şi pământul se contopesc în rime.
Miasme ancestrale deschid a serii poartă
Pe tronul unui înger se ghemuie o artă
Seminţele iubirii nu încolţesc sub valuri
Nici în statui ecvestre ce zac pe piedestaluri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu