Exil

şi vine iarăşi iarna hibernală
şi moare timpul printre fulgi
narcotic vis de albastreală
de ceţuri terne si de rugi

şuierător, viforul cântă
refrenul unei vechi orgii
ne-ngroapă cerul, ne-mpământă
claustrofobice fobii

colind apăsător mă cheamă
orbesc pe limpezimi de alb
iar neputinţa mi-e prihană
sub pături fine mi-e mai cald

purificată-n adâncime
ma exilez în valuri moi
arhaic tremur în surdine
pământului pribeag altoi

şi când m- apropii de zenit
zăcând în iarna ancestrală
din cernozioame şi granit
voi răsări la primavară.