de ce să plâng, când la picioare-mi zace infinitul
de ce să caut sensuri pe buze ca granitul
de ce să cânt psalmodic, când versul mi-e fanatic
să sorb nectarul nopții, încins și hieratic
de ce să nasc mirajuri pe baldachin de stele,
să însoțesc avânturi ce nu sunt ale mele
să merg la braț cu sfinții când demonii m-așteaptă,
să mi se-oprească pașii la fiecare treaptă,
de ce să caut fluturi când corbii mă veghează,
de ce să zbor când moartea în urma mea nechează,
de ce s-arunc cu pietre când nu mai am nici ținte,
să-nvăț să scriu poemul cel fără de cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu