Tablou suprarealist

rătăcesc prin reţelele trecutului,
vopsindu-mi memoria în alb,
ca o capcană pentru viitoare regrete

cu sârg, îmi strâng amintirile buchet
filigranând fericirea într-un acvariu ermetic
dar plin de nuanţe persiflante

ca o himeră, timpul piere din cadru,
ofilind fără preget, până şi creştetul munţilor

artificiile se sting, după un ultim spectacol,
lăsând un crater imens, precum o plagă
desfăcându-se, trufaşă, în bătaia vântului

când primesc de la viaţă doar răspunsuri evazive,
levitez spre graniţele altor idei,
afişând cu nonşalanţă decoraţia nimicului

îmi conserv dreptul de a fi în refugii egoiste,
capitulez în războiul cu propriul cuget
crescând precum o floare de cactus într-un tablou suprarealist

dominat de subînţelesuri.