miercuri, 14 noiembrie 2012

Zona zero



să ne iubim mai mult ca niciodată
ca un refren de iarnă timpurie
ne scufundăm în marea tulburată
să ne iubim cu  sens și poezie

să ne iubim cu foc de artificii
ca doi străini certați cu Dumnezeu
să ne iubim sub sumbre auspicii
nu sunt a ta nici nu ești al meu

să ne iubim aproape și departe
trădați de oameni și iubiți de zei
să inventăm cuvinte nerostite
să ne iubim în cuștile cu lei

să ne iubim în nopți ce nu există
și dimineața să rămânem vii
în șuierat de gloanțe ce persistă
să ne iubim râzând ca doi copii.

miercuri, 31 octombrie 2012

viva los muertos



am închis ochii și pretind că iubesc chiar dacă nimic nu se confundă
nimic nu pocnește și viața e o balenă eșuată în primele rânduri se materializează
păpuși insipide cu gulerul tras și niște umbre tăioase
m-am obișnuit să vorbesc cu morții și cine știe de câte ori
s-au strâns lângă mine acele femei albastre și bărbații cu inima smulsă
o gaură-n piept făcută de gloanțe oarbe într-un acces de trezire
ca un duel dintre bine și rău din care nimeni nu scapă cu viață
Dumnezeu e prea sus nu-i place teatrul preferă liniștea din spatele măștii
suntem atâția în oglindă încât reflecția pare aceeași mi-e indiferent
dacă îmi spun o minciună frumoasă cu miros de dezinfectant
și aștept să mă înghită ploaia de la pământ  la cer
o linie continuă stoluri căzute și morții aceia tineri printre noi.

joi, 9 august 2012

doar eva înțelegea plânsul șerpilor



doamna în negru a speriat toate păsările
iubiții îi fugiseră încă din prima noapte
se dezbrăca prea des pe bancheta din spate
de hainele strâmte, și-o inimă ce trecea printre degetele oricui
călătorea des cu trenul și nu puteai spune că era banală
jefuia moartea de iubirile abandonate sub șine
și doar eva înțelegea plânsul șerpilor
când noaptea venea prea repede și toată lumea pleca
la adăpostul mâinilor întinse doamna în negru
își pieptăna părul în mare sorbea ceaiul
vorbea cu dumnezeu vrute și nevrute
și inima îi bătea mai repede de câte ori se apropiau
păsările vântul îndrăgostiții
zgomotul de tocuri pe apă cuiele smulse din carne
și-un bilet către ultima viață cu efecte speciale.

sâmbătă, 4 august 2012

Poemul somnului



noaptea trecută nu am putut să dorm
cineva mi-a furat somnul noaptea trecută
cearșafurile se micșorau sub treptele lunii
un nor mi-a intrat în cameră și din dulap
ieșeau umbre gătite de carnaval
un incubus grăbit aștepta la rând
să-i citesc poeme de somn
apoi să  ne ascundem sub frunze
devorându-ne încet până la os

noaptea trecută nu ai venit
doar am visat că deschizi ușa
răsucești cheia
și mă găsești înainte să se lumineze

până la urmă și moartea devine o rutină

luni, 30 iulie 2012

love is a prioripost



te iubesc în noaptea de Sabat
sărutând morminte

mă aperi de foame și frig
mă întreb care e formula pentru dezastru
în propriile noastre piepturi bat pietre
adânc și ireproșabil

mă inunzi cu privirea și fiecare deșert e mai roșu
decât al nostru
love is a prioripost și nimeni nu stinge lumina
doar astăzi mai credem în praf de zâne

miroși a singurătate ca un laitmotiv
să-ți mai citesc un rând din poveste
în fața oglinzii cu perdelele trase
șșșt morții ne ascultă 

luni, 23 iulie 2012

Înainte de toate baby


și iubirea e tot o formă de sinucidere
unii mor mai greu alții mai ușor
unii rămân până târziu și mor la marginea verii
cu buzunarele pline de inimi și pâine
mai sunt aceia care se trezesc dimineața devreme
și rămân netrăiți până la apus
atunci apar ultimii eliberați
ce au învățat că e imposibil să iubești cadavre
și zeii sunt reci în primele ore ale eternității.

nu te-am iubit baby a fost o chestie neconvențională
de care ne-am agățat și n-ai spus niciodată nu
oricât de târziu îți treceam prin minte puțin deghizată
sporadic îți defrișam  gândurile cu indulgență
răsturnând stejarii rămași să-ți păzească sfârșitul
am stins lumina în nopțile când vroiai să mori
și n-am lăsat nici o stea să te atingă
te-am ucis dinainte să te naști cu mâinile goale
baby.

joi, 19 iulie 2012

Iubirea, o formă a pustiului




sunt pustie ca un ecou în Groapa Marianelor
sau un clișeu personalizat
între tonele de însemnări apocaliptice
opui rezistență în tot acest strigăt
pe care l-am ascuns în semiobscuritatea unui sens
am intrat prin efracție în inima ta
iar acum alergi după hoți de lumină
sătul de atâtea nopți petrecute în palma mea
ca un implant  catatonic

îti port adn-ul tuburile cu oxigen
diminețile când privești în gol

întotdeauna vii nechemat
și e prea frig să te invit înăuntru
am ajuns într-un loc unde  iubirea
e cea mai odioasă  stare.

luni, 9 iulie 2012

Foame



am rămas prea puțini. chiar dacă cei incinerați ne mai strigă uneori când vântul bate din direcția opusă și le simțim preț de o clipă cenușa pe buze, croindu-și drum în sanctuarele prăfuite ale  cerului, iar timpul, da timpul, se termină, folosind ultima stea pe post de chibrit.
e arșiță ca atunci când a început totul. contraforme se scurg, se lichefiază pe marginea unui cuib de aligatori. această temperatură venusiană e aproape plăcută. simțim la fel nu e nevoie să negi. îmbrăcăm aceiași blugi agresivi, inhalăm aceleași substanțe, strângem din dinți când doare și iată-ne, blânzi și iertători, gata să ne vindem sufletul pentru o clipă. aș vrea să se oprească totul, apoi să se strângă la loc ca într-o carapace sigură, să putem continua ce am început. să refacem nodurile, să coasem pielea la loc,  să dăm drumul libelulelor din creștet. e cald, ca într-o vizuină de arici, și se întunecă mai mult decât oricând. ascult agonia timpului ca un orgasm senil, ținând extinctorul în brațe. suferi la fel ca mine, te văd cum te prefaci în scrum. am ajuns prea târziu, și acum încerc să-mi astâmpăr foamea cu ce a mai rămas din noi.

joi, 5 iulie 2012

Submission



iubesc magicienii și vestele antiglonț, 
îmi injectez întuneric, sunt dependentă de plumb
nu voi spune chiar tot. în antecamera morții îmbrac dantele 
din piele de fluturi și las pe mai târziu actul 2
o veche urmă de tanc îmi apasă corsetul
iubesc nemărginirea ta sărutând așternuturi fragile
viața îmi atârnă de jugulară și  singurătatea
e doar o femeie ușoară.


iubitule, vorbește-mi despre moarte
ca un cunoscător, răvășindu-mi trupul
de rănile tale.



miercuri, 4 iulie 2012

Gândurile ierbii




nu voi mai scrie nici un poem de iubire
sunt prea moartă ori prea vie ori prea tristă
sau poate prea goală
lanțurile nu cad dintr-o îmbrățișare
și nici măcar nu-mi inspir milă
e prea mult sau poate prea puțin
mă dizolv precum o ceață sub ochii tăi
și începi să mă cauți prin gândurile ierbii
profanând cerul și pământul 
cu tăișul unui Excalibur

în cartier, toate umbrele tac.

luni, 7 mai 2012

Dincolo de ploaie



nu-ți aparțin, nu-mi aparțin nici măcar mie,
singuratatea e contagioasă, microbul care suprimă tăcerea

nu e nimic după ziduri, poate firele de nisip
prin care am lăsat lumina să zburde
iartă-mă, mă ierți? te-am pus pe gânduri și erai atât de limpede, încât mă vedeam prin tine
acum nu mai văd decât nisipuri mișcătoare,
iubirea asta s-a revărsat până și în fântânile arteziene
astăzi, toate femeile se îmbracă în roșu,
îmi pun masca de ploaie și ies la cafea,
palmele tale ude îmi aleargă prin păr încă de dimineață.

vineri, 4 mai 2012

Vintage glory



îmi port cheia la gât,
hai să zicem că sunt o altă generație pe role
vata de zahăr mi s-a lipit de degete
cuvintele mă tac
am absorbit în mine ultimul zid
cu broaște, molii și alte împărății lumești
love is distruction, scrie pe umărul tău drept
răspicat, ca o întâlnire de gradul 3
îmbrac rochia vintage și aselenizez
între noi, nu se pune virgulă,
sunt goală ca un sarcofag
în care viețuiește noaptea
și Cernobîlul meu interior
poate îmbolnăvi de cancer lumina
nu tresări, îți voi tatua pe inimă
ultimul vers.

joi, 3 mai 2012

Începuturi care nu se sfârşesc

strâng în mine resturi de oameni
pentru că mi-e milă de sfârşituri de tandreţe, de agonie, de somn
îmi voi smulge gândurile din rădăcină
şi voi păşi pe vârfuri între două ferestre închise
caut ceva să aprindă chibritul
până constat că mă sting
buzele tale au gust de mentă
şi totul începe la fel cum se termină
sunt anumite lucruri care nu se întâmplă
de câte ori ne deghizăm în copaci
şi lăsăm cearşafurile mai rupte decât ieri

voi vorbi despre dragoste şi coborâtul scărilor
pentru că mi-e milă de începuturi care nu se sfârşesc.

miercuri, 25 aprilie 2012

Poemul fara picioare

sărută-mi palmele și abține-te să mori sunt vremuri grele, iubire, mi-am întors pe dos sufletul și-mi trăiesc viața pe apucate ca un partipris cu Dumnezeu mi-au înverzit gândurile castingul unui cer îmbrăcat în ploaie îmi îneacă puii de vrabie din colțul luminii. e tot mai greu să te găsesc acasă nu mă asculți când mă întorc să-ți scriu singurul poem fără picioare, dar cu mâinile lungi atât de lungi încât au înghețat tăcerea.

duminică, 15 aprilie 2012

Fluturi și camioane

când eram copil mi-era teamă de camioane, mi se părea că au dinți,
iar huruitul lor îmi sfâșia gândurile
curentul lăsat în urmă suna a singurătate, a furtună
ca dâra unui avion într-o zi senină, dar a trecut
și-a mai rămas puțin fum, puțin praf și vânt
o rochiță cu buline strivită de roțile bufante
atârnă ca un fluture acroșat de ultima stea
acum nu mi-e mai teamă decât c-o să simt iarăși
sau că n-o să mai simt deloc acel asfixiant muget
al unui marfar deraiat între mine și tine
ce seamănă cu huruitul unui camion
ce târăște după el o păpușă defectă
îmi pui visele pe șine și le strivești
măcar privește o clipă fluturii din tunuri

nici măcar nu plâng.

marți, 10 aprilie 2012

Ajutati-o pe Gabriela, nu ramaneti indiferenti!


De cinci ani, Gabriela poartă povara unui meningiom, adică a unei tumori cerebrale benigne care strangulează nervul optic şi creşte în fiecare an cu aproximativ 2-3 milimetri. Fără intervenţie chirurgicală, tumora duce la orbire. În ţară, nu există aparatura necesară pentru o astfel de operaţie de mare precizie şi fineţe, iar costurile în străinătate sunt foarte mari. Şi totuşi speranţă există: medicii din ţară i-au indicat Gabrielei Tudorache Institutul Internaţional de Neuroştiinţe (INI) din Hanovra, Germania, mai exact pe prof. dr. Rudolf Fahlbusch.
Momentan, Gabriela nu mai vede deloc cu ochiul drept, iar pe cel stâng, spune că, "încet, încet, se aşterne, o ceaţă, ca o perdea, care nu mă lasă să văd. Cel mai rău mă supără lumina, mai ales când ies afară. Se dublează imaginea. Nu mai ştiu ce înseamnă să nu mă mai doară capul. Eu adorm numai cu somnifere, şi nici cu acestea decât câteva ore. Corpul s-a obişnuit cu ele şi nu prea mai răspunde la efectele lor".

Cei care doresc să o ajute pe Gabriela Tudorache sunt rugaţi să doneze în contul:
BCR - Ploieşti , Str. Mărăşeşti, nr. 185
RO87RNCB0623123175680001 (RON)
RO60RNCB0623123175680002 (EUR)
SWIFT: RNCB RO BU
Titular cont Gabriela Tudorache. De asemenea, puteţi face donaţii online, însă mai multe detalii găsiţi pe blogul http://gabrielatudorache.blogspot.com/
Puteti dona si apeland numarul de teledon (obtinut cu sprijinul Asociatiei P.A.V.E.L. si suportul Romtelecom) pentru campania: “Ajutor copii“, in perioada 21 martie 2012 – 20 iunie 2012
0900 900 200 begin_of_the_skype_highlighting 0900 900 200 end_of_the_skype_highlighting 5 euro/apel (numar apelabil doar din reteaua Romtelecom)

marți, 27 martie 2012

Somebody to stop the rain

traducere de Cristiana Ghiţă

It is raining since Tuesday
But you tell me to enjoy the mud
My hands turned green and I’m almost naked
In my effort to warm the trees

So I see three-dimensional
you think more than I do and that transforms you
into a beast
after leaving the psychiatrist you are not yourself
a child looks at me between the bed sheets
cloaked in a mantle of grass

the morning uproar enervates the dreams
(another suicidal became famous overnight)
you are leafless and you don’t welcome me
until you clean that inexpressible mud
I climb the walls and I still don’t stop the bells
which strike with an almost divine despair.