sâmbătă, 5 septembrie 2009

Exil




şi vine iarăşi iarna hibernală
şi moare timpul printre fulgi
narcotic vis de albastreală
de ceţuri terne si de rugi

şuierător, viforul cântă
refrenul unei vechi orgii
ne-ngroapă cerul, ne-mpământă
claustrofobice fobii

colind apăsător mă cheamă
orbesc pe limpezimi de alb
iar neputinţa mi-e prihană
sub pături fine mi-e mai cald

purificată-n adâncime
ma exilez în valuri moi
arhaic tremur în surdine
pământului pribeag altoi

şi când m- apropii de zenit
zăcând în iarna ancestrală
din cernozioame şi granit
voi răsări la primavară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu