Nu știu de ești bărbat sau înger

Nu știu de ești bărbat sau înger
Dar știu că cerul ți se-așază pe pleoape
Când lumina-ți desenează în palmă curcubeie
Iar cuvintele prind viață
Doar când îmi vorbești de iubire

Nu știu de ce corăbiile naufragiază
În portul unui suflet pustiu
Lăsându-și pânzele sfâșiate
În bătaia vântului
Dar știu că mă nasc din nou
Sub aripile tale

Nu știu dacă luna răsare
Doar la porțile viselor
Înflorind ca o regină a nopții
La ferestrele poeților
Dar știu că îngerii poartă numele tău
Pe buze…

și știu că tu-mi alungi demonii, departe

Death on-board

Se sparg pahare de ziduri
În cioburi maladive
Secvențe obsesive
Declin necenzurat

Petale tăioase se simplifică
Într-o floare-cuțit
Ce se desface la timpul prezent
Preponderent

Furie radicală-un accesoriu must-have
Reflectă enigme invazive
Antagonisme evazive
Asimilate de-a lungul nopților albe

Death on-board-un detaliu exclusivist
Dovada incontestabilă a existenței
Ca un film bizar
Derulat pe ecranul Marelui Regizor

Stop!

realități fără resentimente
prea curbate sau prea înguste
drame ale ultimelor clipe
drame turbulente
cu tentacule prea lungi
evadări subliminale
marcate de somnuri ireversibile
oameni prea obosiți
să mai caute lumina
de la capătul tunelului

realități bruște
scăpate de sub control
rostogolindu-se la vale
stop!

-nu-mi doresc decât o primăvară interbelică
ruptă din realitate

drame interioare cu ploi acide
poeme, alcool, amfetamine
toate sunt încercări disperate de evadare
pauze longitudinale
călătorii la limita morții

răspunsurile se nasc din întrebări,
moartea se naște din viață

stop!

Singurătate

Clavirele suspină în mâini tremurătoare
Calvarul sculptat în pietre de suflet

Un zâmbet amar sfidează hohotul din umbră
Înflorind în stoluri de plumb

Dumnezeu își contemplă singurătatea
În icoanele vechilor reverii

A înnoptat cuvântul la margine de vers
Cerând azil poeților catatonici

Încă un lanț la picioarele viselor
Desăvârșește opera nimicului

Flori de gheață

orașul monoton
trosneste din incheieturi
la ore târzii

gerul amar
sfâșie haina unui pribeag
alterându-i ultimele gânduri

evisceral
vântul aruncă săgeți
speculând tremurul firii

oameni zgribuliți
cu privirea-n barbă
își scutură inima de alb

dau un reset
gândurilor iernoase
decorându-mi sufletul
cu flori de gheață

Sloiuri

am acoperit lumea
cu sloiuri de dragoste
clădind amintirile
în aisberguri

încerc să ma salvez
de dezghețul timpului
împărțind bucăți de suflet
corbilor

aprind candele
în inimi solidificate
domesticind cuțite
cu două tăișuri

orizontul contondent
sculptează jocuri de culise
în ochii sticloși
ai pământului

Tandrețe

aștept să te prelingi
precum o mătase neagră
în noaptea gândurilor colțuroase
indescifrabil,
maleabil,
ca lutul în mâinile zeilor
să-mprăștii culori de verde-venin
în apropierea cuvintelor de sticlă

aștept să te culeg
dintre picăturile timpului
să te așez pe iarba încolăcită
de gâtul fragil al clipelor

îți zgârii reflecția
cu tăișul inocenței
în oglinda desăvârșită a cerului
plătind tribut pentru îmbrățișările prea lungi
pe terenul accidentat al iluziilor
când iubirea își compune poemul