duminică, 6 septembrie 2009

Catrenele cerului



mă regăsesc în dedublarea unor gânduri
purtându-mi lespezile pe aceleaşi morminte
cu icoanele plânse pe altarele nimicului
deşirând firele timpului finit.
închei testamente semantice cu propria inimă
forând în străfundurile cuvântului,
batista în care îmi plâng fluturii morţi.

cineva aşteaptă în carlinga sufletului
să-mi scuture florile rămase
cu buchete de neputinţă
s-au stins şi ultimele pâlpâiri
răpuse de tremurul buzelor
şiraguri de clipe, puse gaj la porţile amintirii
străpung uneori culisele marilor aşteptări

sunt copia perfectă a zădărniciei
un travestit îmbrăcat în iluzii,
adorându-şi damnarea.
calc apăsat în urma infamă a ploii
noaptea mă resoarbe în penuria de calm
ascult replica disparată a unor ecouri,
devorând fiecare literă străvezie din catrenele cerului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu