port amprenta inefabilă a agoniei
tatuajul incandescent
simulacrul prezentului împărţit la doi
una câte una, îmi cad petalele
mai înfloreşte doar luna în grădinile beznei
când regina-nopţii se supune visului
port semnele întoarse înspre asfinţit
mă suprapun cu moartea la fiecare reflux
n-am mai murit demult, dar ea mă cheamă
în şoaptă, în şoaptă, în şoaptă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu