vineri, 5 noiembrie 2010

Fulgi de întuneric



ningea prea tare
sau poate gândurile mele scuturau copacii?
nimeni nu vedea prin noi necuvintele
proscrişi ai unui zeu al tăcerii,
masca era pusă peste fiecare anotimp
şi ne iubeam rugându-ne să nu ne doară liniştea,
atâta linişte.

parfumul tău străjuia emisferele
în oglinda-n care ne odihneam privirea
albă ca zăpada muşcase din măr
o bucată de întuneric.