sâmbătă, 5 septembrie 2009

Poemul fără nume



Priviri de jar îmi despletesc visele
mai albe decât trena unei mirese
mai mistuitoare decât orbirea
troienindu-mi amintirile cu nămeţii iubirii

se scutură irişii grei pe morminte
în ploi docile, de taină
corola mirajului îmi zguduie sensul
ca şi matriţa perfectă a unei flori
smulsă din grădinile Edenului

am băut din miedul oprit
deasupra marii deşteptări endemice
sfidarea inimaginabilului.

colbul îţi acoperă paşii amnezici
în sălbăticia non-sensului, mă întreb
şi totuşi, cine eşti?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu