î
mi foșnesc mâinile prin catifele de gânduri
încălzind la piept ultimele frunze
pe cheiurile silențioase de amurg cenușiu
mă-mbăt cu lacrimile proaspăt cosite.
au dat în pârg culegătorii de dragoste
prinzându-se în hora propriilor inimi
cristalizând chemarea în vânturi șuierătoare
din crupa îmbietoare a florii de zefir
carnavalul își ascunde măștile protocolare
în scorburile adânci din trunchiul viselor
călăuzindu-i în așternuturi de purpură
doar pe cei îndrăgostiți de ploaie
mă furișez printre cortinele trase ale cerului
și o văd trecând, în haine de curtezană
croindu-și panglici din iriși sălbatici
ducând cu ea șoaptele celor ce cuvântă.
-această poezie v-o dedic vouă, celor ce citiți poeme cu parfum de noapte
”the healing is in your soul”d
e vină sunt eu, căci ți-am iubit petalele
crezând că ești un fluture rătăcit
am deschis palma la zborul tău întrerupt
și-am constatat că de fapt îți crescuseră spini pe aripi
de vină sunt eu, c-am lăsat iubirea să curgă
precum o ploaie de vară,
mistică și efervescentă
în deșerturi mult prea neprimitoare
de vină sunt eu, c-am lăsat deschise porțile inimii
pentru străinul din tine
fără să știu să mai găsesc cheia
în noaptea de plumb a sufletului tău
de vină sunt urmele pașilor mei
pe nisipuri fierbinți, dogoritoare
oțelindu-mi visele cu somnul unui cataleptic,
străjuitor al nimicului.
de vină sunt eu, căci m-am dezvelit privirilor tale
până în străfundul așteptărilor
și-am rămas ca un copac fără frunze în mijlocul iernii
păzind torța unei iubiri proscrise.
inima toamnei se scutură de frunze
desăvârșind opera triumfală a vântului sălbatic
într-un tablou poetic perfect
ce-și ia lumina dinspre răsăritul cuvintelor
și roagă tăcerea să cânte simfonia sufletului
de parcă timpul ar continua să curgă
în sens invers.
aștept să se ghemuie luna sub aripa norilor
ca să-mi opresc inima la marginea unei file albe
învățând-o cum să bată la unison cu tăcerea
făcând să cadă cortina gândurilor
între două foșnete.
arunc văluri în cascade furibunde
peste miracolul ploilor de sticlă
încălzind în palma strânsă cioburi tăioase
ce-și caută perechea în puzzle-ul amintirii
reflectând culorile unui fost curcubeu
de lacrimi.
vorbește-mi de iubire, cu glas înalt, șoptit,
când sfeșnicele nopții veghează-n infinit
în așteptarea zilei, ascunde-mă sub lună
să gust dulceața mierii cu stropi de mătrăgună
vorbește-mi de iubire cu glas duios și rar
coboară-mă din stele pe-al gândului altar
din nesfârșirea clipei, desprinde-mi o petală
să-ți scriu parfum de versuri cu-a nopții călimară
cu vrejul de cuvinte înșirui o poveste
iar stelele deschid al visului ferestre
captivi în agonia sublimului fior
când luna stă de pază, vorbește-mi de amor.
amurgul se zbate sub meteoriți de plastic
reflectând pandemia diversificată
în crematorii lăuntrice
...don't panic
pedeapsa capitală e inclusă în preț
nu te costă decât putreziciunea eternă a viselor
printre sentimente vândute în bazaruri bizare
...don't panic
vei învăța să clonezi zeii
în sute de copii personalizate
măști, stereotipuri, expresii faciale
în machete colorate de carton
...don't panic
ești propria ta portavoce
în care îți urli capitularea
fără să știi că te vânai singur
către destinația zero
...don't panic
ești doar tu, în cămașa de forță a vieții
sub anestezia timpului
așteptând cuminte, perfuzia cu poezie.
prietenă dragă,
cu parfum de cruci,
cu stele-n desagă,
nu vreau să te duci.
mai stai printre semne
de dansuri de iele,
de trosnet de lemne
şi schimb de inele
mai stai printre ramuri
uitată de vreme
cu solzii şiraguri
şi pulberi de stele
mai stai cu parfumul
cel plin de tăcere
când străjuie fumul
pe-a firii mistere
mai stai cu pleiade
de fluturi sălbatici
încinsă cu lanţuri
de irişi tomnatici
arată-te plânsă
cu văluri de doliu
cu chingile strânsă
de-a lumii linţoliu
rămâi despletită,
de friguri bolnavă
cu miere-nvelită
şi stropi de otravă
alinturi extreme
şopteşte-mi în minte,
dictează-mi poeme,
dar fără cuvinte.
devenim cleptomani de vise
strângând în pumn clipele sfărâmate
cu degete orfane de simţuri
aşteptăm ca toamna să ni se strecoare în suflete
ca o mireasă a paradisului
răsfirându-şi rochia peste lume
hoinărind în pribegia frunzelor
străpunse de spada vântului
deshumăm şi ultimele rafale de gânduri
devenind soldaţi de hârtie în războiul speranţelor
luându-ne la trântă cu noi înşine
în lupta abstractă a propriilor idei
mai rămâne doar abandonul.
metafore albe degajă somnul foiletonic
curgând în regiştrii timpului voalat
revizii de gânduri scindează ploile
parafrazând urme de crispare semantică
vise decolorate planează deasupra lanţurilor de fluturi
semănând cu nişte stoluri muribunde
ce-şi caută portul fostelor inimi
însă dau peste resturi de epave
rânduri obosite se rescriu în culori firave
înghesuind poeme în versuri claustrofobe
inspirând profund fiecare literă
în sensul invers al acelor de ceasornic.
îmi surâde toamna în oraşul platonic
împletind frunze în peisajul gândurilor
şi lăcrimând ploile în pârg de amintire
am sufletul arămiu, de atâtea vânturi
rostogolite de-a valma în bucle de răstimp
alergând pe verticală, în avalanşe poetice
mă asaltează tăcerea, cu epitafuri sincronizate
devorând maiestuos aplatizarea şoaptelor
scrijelind bezna, cu gheare lăuntrice
tremur, în desfătarea post-belică
şi mă-nfăşor în colivia propriului suflet
gustând mierea trandafirilor nopţii.
carbonizat în înlănţuiri sterpe
valsul îngerilor descătuşează neantul
cu mişcări rătăcite şi aripile zornăind,
călcând apăsat pe propriile umbre
note nefaste zburdă deasupra miriadelor de triluri
viorile smulg sfâşierea fatidică a roşului pur
albia simţurilor seacă, înflorindu-i spinii,
în lupta dintre braţele aceluiaşi trup
se revarsă acalmia apostolică a versurilor
străjuind dansul pastelat cu mori de vânt sălbatice
şi cu degete ce nasc refrenuri armageddonice
abolind sclavia tăcerii.
