inima toamnei se scutură de frunze
desăvârșind opera triumfală a vântului sălbatic
într-un tablou poetic perfect
ce-și ia lumina dinspre răsăritul cuvintelor
și roagă tăcerea să cânte simfonia sufletului
de parcă timpul ar continua să curgă
în sens invers.
aștept să se ghemuie luna sub aripa norilor
ca să-mi opresc inima la marginea unei file albe
învățând-o cum să bată la unison cu tăcerea
făcând să cadă cortina gândurilor
între două foșnete.
arunc văluri în cascade furibunde
peste miracolul ploilor de sticlă
încălzind în palma strânsă cioburi tăioase
ce-și caută perechea în puzzle-ul amintirii
reflectând culorile unui fost curcubeu
de lacrimi.
O poezie într-adevăr frumoasă... Bine te-am regăsit...
RăspundețiȘtergere"arunc văluri în cascade furibunde
RăspundețiȘtergerepeste miracolul ploilor de sticlă
încălzind în palma strânsă cioburi tăioase
ce-și caută perechea în puzzle-ul amintirii
reflectând culorile unui fost curcubeu
de lacrimi", frumosă simfonie a sufletului în tăcerea toamnei:).
Ma incanta in mod deosebit versurile tale.
RăspundețiȘtergereMultumesc ca le impartasesti cu noi :) si nu in ultimul rand...Felicitari!
mersi draga Daniela, Marius si Cris, credeti-ma ca ma bucura enorm cuvintele voastre si prezenta pe blogul meu, va doresc o zi incantaoare si numa i bine!
RăspundețiȘtergereFoarte frumos:)...imi place in mod special ultima strofa:)...foarte artistica:)...o seara frumoasa:)
RăspundețiȘtergere