îmi surâde toamna în oraşul platonic
împletind frunze în peisajul gândurilor
şi lăcrimând ploile în pârg de amintire
am sufletul arămiu, de atâtea vânturi
rostogolite de-a valma în bucle de răstimp
alergând pe verticală, în avalanşe poetice
mă asaltează tăcerea, cu epitafuri sincronizate
devorând maiestuos aplatizarea şoaptelor
scrijelind bezna, cu gheare lăuntrice
tremur, în desfătarea post-belică
şi mă-nfăşor în colivia propriului suflet
gustând mierea trandafirilor nopţii.
