Suflet arămiu
îmi surâde toamna în oraşul platonic
împletind frunze în peisajul gândurilor
şi lăcrimând ploile în pârg de amintire
am sufletul arămiu, de atâtea vânturi
rostogolite de-a valma în bucle de răstimp
alergând pe verticală, în avalanşe poetice
mă asaltează tăcerea, cu epitafuri sincronizate
devorând maiestuos aplatizarea şoaptelor
scrijelind bezna, cu gheare lăuntrice
tremur, în desfătarea post-belică
şi mă-nfăşor în colivia propriului suflet
gustând mierea trandafirilor nopţii.
In alte vremuri ai fi ingenunchiat zeii cu asemeanea capodopere.Frumos,frumos si foarte frumos.
RăspundețiȘtergereMersi Bogdan, ma bucur ca ti-a placut, cat despre zei, hmmm, interesant spus...
RăspundețiȘtergereservus
RăspundețiȘtergerema bucur, sincer sa te descopar...
toate cele bune!
iti multumesc pentru mesaj, iti doresc numai bine.
RăspundețiȘtergereEpitafuri sincronizate - interesant... Ca şi "aplatizarea şoaptelor", de altfel...
RăspundețiȘtergere