He loves me, he loves me not

treceam galopând,
uneori ne-ntorceam
să ne privim umbra

pletele sălciilor
pieptănau adieri
nimeni nu trecuse dincolo
când rănile noastre s-au regăsit

era timpul să uităm
vina de-a ne fi născut
însinguraţi

mă-ngropi în durerea ta
ca şi cum ai trage cortina
la sfârşit de show
gânduri transformate în petale
-he loves me, he loves me not

erai al nimănui
emigrând printre poemele mele
gândurile, tristeţea mea
-în camera pustie,
doi copii îmbrăţişau copacii.

Iubirea venea şuierând

Viaţa e o gară,
din care intră şi ies,
bărbaţi şi femei cu haine rupte
aşteptând trenuri întârziate,
ascuţindu-şi cuţitele,
încă o primăvară,
în care marfarele vin
încărcate cu vise.
Astăzi suntem oase,
pe care se scurge încet
sângele apusului.

O ploaie rece
aspira infinitul
şi palmele tale mă dureau
împrejurul lacrimilor,
mai rămân copacii din noi
însetaţi de zefir,
şi iubirea care venea şuierând
ca o locomotivă cu aburi.

Chemarea focului

Aleasa nopţii

Tu nu eşti singur
Sunt aici
Voi fi mereu cu tine
Fără să ştii
eu te veghez
În noaptea care vine

Voi fi acolo
Mai mereu
De mână te voi ţine
Când plângi
O lacrimă voi fi
În noaptea care vine

Nu voi pleca
Pe nicăieri
Cu tine voi rămâne
Aprinde-o flacără pe cer
În noaptea care vine

O floare albă
De cais
În inimă voi ţine
Ca să mă chemi din nou în vis
În noaptea care vine

O grea tăcere
De mormânt
Se lasă peste fire
Dar voi avea un singur gând
În noaptea care vine

O voce caldă
Un surâs
O palidă mireasă
O lună albă tremurând
A nopţilor aleasă

Nu știu de ești bărbat sau înger

Nu știu de ești bărbat sau înger
Dar știu că cerul ți se-așază pe pleoape
Când lumina-ți desenează în palmă curcubeie
Iar cuvintele prind viață
Doar când îmi vorbești de iubire

Nu știu de ce corăbiile naufragiază
În portul unui suflet pustiu
Lăsându-și pânzele sfâșiate
În bătaia vântului
Dar știu că mă nasc din nou
Sub aripile tale

Nu știu dacă luna răsare
Doar la porțile viselor
Înflorind ca o regină a nopții
La ferestrele poeților
Dar știu că îngerii poartă numele tău
Pe buze…

și știu că tu-mi alungi demonii, departe

Tandrețe

aștept să te prelingi
precum o mătase neagră
în noaptea gândurilor colțuroase
indescifrabil,
maleabil,
ca lutul în mâinile zeilor
să-mprăștii culori de verde-venin
în apropierea cuvintelor de sticlă

aștept să te culeg
dintre picăturile timpului
să te așez pe iarba încolăcită
de gâtul fragil al clipelor

îți zgârii reflecția
cu tăișul inocenței
în oglinda desăvârșită a cerului
plătind tribut pentru îmbrățișările prea lungi
pe terenul accidentat al iluziilor
când iubirea își compune poemul

Vorbește-mi de iubire..

vorbește-mi de iubire, cu glas înalt, șoptit,
când sfeșnicele nopții veghează-n infinit
în așteptarea zilei, ascunde-mă sub lună
să gust dulceața mierii cu stropi de mătrăgună

vorbește-mi de iubire cu glas duios și rar
coboară-mă din stele pe-al gândului altar
din nesfârșirea clipei, desprinde-mi o petală
să-ți scriu parfum de versuri cu-a nopții călimară

cu vrejul de cuvinte înșirui o poveste
iar stelele deschid al visului ferestre
captivi în agonia sublimului fior
când luna stă de pază, vorbește-mi de amor.

Cât aş vrea

Cât aş vrea să mă pierd
în imensitatea iubirii tale
şi urmele paşilor mei
să rămâna ca o pecete
în nisipurile sufletului tău.


Cât aş vrea să culeg
trandafiri crescuţi în inima ta
iar petalele lor
să-mi fie mormântul.

Cât aş vrea să alerg
prin ploile viselor tale
şi ca o pasare rănită
în pumnul tău strâns
să-mi găsesc alinarea.

iar colbul paşilor tăi
să şteargă durerea
care a trecut sau a mai rămas
din îmbrăţişarea copacilor goi.