nu-ți aparțin, nu-mi aparțin nici măcar mie,
singuratatea e contagioasă, microbul care suprimă tăcerea
nu e nimic după ziduri, poate firele de nisip
prin care am lăsat lumina să zburde
iartă-mă, mă ierți? te-am pus pe gânduri și erai atât de limpede, încât mă
vedeam prin tine
acum nu mai văd decât nisipuri mișcătoare,
iubirea asta s-a revărsat până și în fântânile arteziene
astăzi, toate femeile se îmbracă în roșu,
îmi pun masca de ploaie și ies la cafea,
palmele tale ude îmi aleargă prin păr încă de dimineață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu