Clavirele suspină în mâini tremurătoare
Calvarul sculptat în pietre de suflet
Un zâmbet amar sfidează hohotul din umbră
Înflorind în stoluri de plumb
Dumnezeu își contemplă singurătatea
În icoanele vechilor reverii
A înnoptat cuvântul la margine de vers
Cerând azil poeților catatonici
Încă un lanț la picioarele viselor
Desăvârșește opera nimicului
orașul monoton
trosneste din incheieturi
la ore târzii
gerul amar
sfâșie haina unui pribeag
alterându-i ultimele gânduri
evisceral
vântul aruncă săgeți
speculând tremurul firii
oameni zgribuliți
cu privirea-n barbă
își scutură inima de alb
dau un reset
gândurilor iernoase
decorându-mi sufletul
cu flori de gheață
am acoperit lumea
cu sloiuri de dragoste
clădind amintirile
în aisberguri
încerc să ma salvez
de dezghețul timpului
împărțind bucăți de suflet
corbilor
aprind candele
în inimi solidificate
domesticind cuțite
cu două tăișuri
orizontul contondent
sculptează jocuri de culise
în ochii sticloși
ai pământului
aștept să te prelingi
precum o mătase neagră
în noaptea gândurilor colțuroase
indescifrabil,
maleabil,
ca lutul în mâinile zeilor
să-mprăștii culori de verde-venin
în apropierea cuvintelor de sticlă
aștept să te culeg
dintre picăturile timpului
să te așez pe iarba încolăcită
de gâtul fragil al clipelor
îți zgârii reflecția
cu tăișul inocenței
în oglinda desăvârșită a cerului
plătind tribut pentru îmbrățișările prea lungi
pe terenul accidentat al iluziilor
când iubirea își compune poemul
