am acoperit lumea
cu sloiuri de dragoste
clădind amintirile
în aisberguri
încerc să ma salvez
de dezghețul timpului
împărțind bucăți de suflet
corbilor
aprind candele
în inimi solidificate
domesticind cuțite
cu două tăișuri
orizontul contondent
sculptează jocuri de culise
în ochii sticloși
ai pământului
Mie nu-mi plac orizonturile contondente. Dar acest poem îmi place.
RăspundețiȘtergereRăruţ, dar bun. Zic de poeme. Sunt rare asemenea poeme. Ce "orizont contondent" are nemărginita nesimţire să deranjeze "sloiurile de dragoste"?...:)
RăspundețiȘtergeremultumesc, uneori mai percep orizontul ca fiind contondent, dar imi revin..
RăspundețiȘtergere