Nu știu de ești bărbat sau înger

Nu știu de ești bărbat sau înger
Dar știu că cerul ți se-așază pe pleoape
Când lumina-ți desenează în palmă curcubeie
Iar cuvintele prind viață
Doar când îmi vorbești de iubire

Nu știu de ce corăbiile naufragiază
În portul unui suflet pustiu
Lăsându-și pânzele sfâșiate
În bătaia vântului
Dar știu că mă nasc din nou
Sub aripile tale

Nu știu dacă luna răsare
Doar la porțile viselor
Înflorind ca o regină a nopții
La ferestrele poeților
Dar știu că îngerii poartă numele tău
Pe buze…

și știu că tu-mi alungi demonii, departe

Sloiuri

am acoperit lumea
cu sloiuri de dragoste
clădind amintirile
în aisberguri

încerc să ma salvez
de dezghețul timpului
împărțind bucăți de suflet
corbilor

aprind candele
în inimi solidificate
domesticind cuțite
cu două tăișuri

orizontul contondent
sculptează jocuri de culise
în ochii sticloși
ai pământului

Orfani de suflete

îmi închipui viaţa ca pe un bilanţ tragic
al evadărilor din noi înşine
jucând şah la porţile infinitului
cu propriile inimi
mereu prea prinşi în ascensiunea prezentului
plutim în gravitaţia surdă a nonsensului

inele de gânduri se-aşează
pe degetul încovoiat al timpului
placate cu resturi de iubire
şi sedimente ale unor ploi trecute
ce şi-au găsit refugiul în noi,
cei orfani de suflete.