vineri, 22 ianuarie 2010

Sloiuri



am acoperit lumea
cu sloiuri de dragoste
clădind amintirile
în aisberguri

încerc să ma salvez
de dezghețul timpului
împărțind bucăți de suflet
corbilor

aprind candele
în inimi solidificate
domesticind cuțite
cu două tăișuri

orizontul contondent
sculptează jocuri de culise
în ochii sticloși
ai pământului

3 comentarii:

  1. Mie nu-mi plac orizonturile contondente. Dar acest poem îmi place.

    RăspundețiȘtergere
  2. Răruţ, dar bun. Zic de poeme. Sunt rare asemenea poeme. Ce "orizont contondent" are nemărginita nesimţire să deranjeze "sloiurile de dragoste"?...:)

    RăspundețiȘtergere
  3. multumesc, uneori mai percep orizontul ca fiind contondent, dar imi revin..

    RăspundețiȘtergere