Iubirea venea şuierând

Viaţa e o gară,
din care intră şi ies,
bărbaţi şi femei cu haine rupte
aşteptând trenuri întârziate,
ascuţindu-şi cuţitele,
încă o primăvară,
în care marfarele vin
încărcate cu vise.
Astăzi suntem oase,
pe care se scurge încet
sângele apusului.

O ploaie rece
aspira infinitul
şi palmele tale mă dureau
împrejurul lacrimilor,
mai rămân copacii din noi
însetaţi de zefir,
şi iubirea care venea şuierând
ca o locomotivă cu aburi.