te văd eşti asterixul de deasupra lunii o ultimă umbră din grădina cu amintiri şi mă-ntreb de ce mă dor urmele tale rană deschisă într-o floare de mac e-atât de târziu încât lumea-ntreagă se reduce la o şoaptă privind spre tine mă revărs în furtună jucându-mă cu ravagiile unei iubiri doar ca să te pot privi printr-un nor o iluzie optică din grădina cu amintiri
m-ai ademenit cu un alint şi am ajuns să mă molipsesc de tine şi să număr chibrituri în loc de secunde până la următoarea fotografie cu noi şi-n lipsa ta ţeseam ca Penelopa o imensă pânză de dragoste a unui păianjen pustnic ce-şi încrusta singurătatea pe pereţii sufletului tău
şi-ţi cunoşteam fiecare bătaie în uşă şi fiecare urmă pe zăpadă când veneai să-mi culegi trecutul din gropile din cearşaf cu plasa pentru fluturi
