Cand mi se face dor de tine
Zbor in iatacuri de ingeri
Si ma nasc din vanturi taioase
Doar ca sa te pot privi cum dormi
La marginea pernei, cu ochii intredeschisi
si ma uimeste linistea noptii
cand mana ta ma cuprinde in somn
chiar si la mii de mile distanta
tu esti acolo, indicibil
asteptandu-ma sa-ti fiu aleasa
in palatele de clestar al sufletului
cand mi se face dor de tine
ma lupt cu morile de vant
doar ca sa te pot privi cum dormi...
Eram o pasare
Si-mi purtam aripile peste lume
Cu-o floare de heliotrop in cioc
Departe de urmele cuvintelor
Eram o pasare
Si semanam campurile lunii
Cu seminte de tacere
Si flori de heliotrop
Eram acolo,
Vlastar al necuvintelor
Mesager al nimicului
Pasager laturalnic pe-o ramura de vers.
îmi canalizez energia
spre coliziunile cu mine însămi
îndeosebi la orele târzii
când până şi cerberii dorm
cu boturile pe labe
mă las să plutesc
prin mlaştinile de gudron ale viselor
aşteptând să crească nuferi albi
din infern
mă intrigă orizontul
cu ghicitorile-i maladive
numere, semne, linii întrerupte
chiar şi în stratul de ozon
văd îngeri ce cosesc în ploaie
abandonaţi în coşmarul etern al nemuririi
şi mă destram printre aripile lor jilave
rupându-mă de tot ce m-apropie de lumină
trec ca o umbră purpurie
printre lacrimile cerului
iar luna trasează semicercuri imposibile
în cimitirele proaspăt cosite.
furtună de cuvinte
risipă de cer
undeva, Dumnezeu își ascute sabia
sub o aripă
lăsându-ne timp pentru încă o reflecție
în oglinda semi-obscură
metafore stricate
asezonează epidemia de tăcere
ca niște păsări ce și-au pierdut direcția
și orientarea
și zboară în derivă
spre nicăieri
legături de sânge
bolnave de anemie
anomalii ridicole
aruncă salve de ură transparentă
ce duc la consolări somnambule
la limita absurdului
împart clipele la doi
în aceeași clepsidră
încercând să manipulez timpul
dar dezlănțui doar furtuni de nisip
către miazănoapte
La mulți ani, dragul meu, și pentru azi, și pentru mâine, și pentru fiecare zi din acești 10 ani de când renaștem din dragoste în fiecare dimineață, de când iubirea ne poartă pe aripile sale sublime, de când povestea ni se scrie singură în jurnalul nostru de îndrăgostiți. Te iubesc enorm și îți mulțumesc pentru că exiști!
Mai sterg înca o lacrimă din regiștrii trecutului
și las iubirea să-mi străjuiască amurgurile
Precum un înger păzitor la poarta viselor
Ce ne creionează povestea în jurnalul cerului
Mă resetez din umbre, pentru încă un sărut
Dăruind timpului rostul unui zâmbet.
Mă abandonez brațelor tale, pentru infinit
Și recad în coma gândurilor albastre
Dialogand cu fiecare desprindere de mine
în timpanele surde ale anotimpurilor
Mă ții în palmă iar eu îți desenez
Linii ale dragostei pe suprafețe vaste
Până când respirăm la unison
Până când ne bate o singură inimă
Nu știu de ești bărbat sau înger
Dar știu că cerul ți se-așază pe pleoape
Când lumina-ți desenează în palmă curcubeie
Iar cuvintele prind viață
Doar când îmi vorbești de iubire
Nu știu de ce corăbiile naufragiază
În portul unui suflet pustiu
Lăsându-și pânzele sfâșiate
În bătaia vântului
Dar știu că mă nasc din nou
Sub aripile tale
Nu știu dacă luna răsare
Doar la porțile viselor
Înflorind ca o regină a nopții
La ferestrele poeților
Dar știu că îngerii poartă numele tău
Pe buze…
și știu că tu-mi alungi demonii, departe
