și ninge-n câmp deschis de luptă
cu nori de plumb în ceas de seară
ca și când cerul și pământul
tăcut, se pregătesc de nuntă
și ninge-alai de flori șiraguri
pe lespezi grele alb veșmânt
și ninge numai pentru mine
cu negurile legământ
și ninge aripi de cenușă
pe umeri mi se-așează o lume
deschid a sufletului ușă
cu ochii sloiuri fără nume
mă-mbrac ușor în văluri albe
când se prelinge noaptea mută
căci cerul și pământul astăzi
tăcut, se pregătesc de nuntă
e târziu...
vântul adoarme pe piedestalul frunzelor
într-un catastif al cuvintelor plagiate
și al vorbelor nerostite
doar o lacrimă
rămâne fidelă, la colțul buzelor
rătăcind în traiectorii încremenite
în urcușul Golgotei
e pustiu...
sahare vernisează poemele nescrise
dezlănțuind vârtejuri oarbe de carnaval
cu măști decapitate
ploi necenzurate
planează în vertijuri balistice
hipnotizând necunoscutul
cu minimă marjă de eroare
te chem...
la răscruce de gânduri
prin lagunele viselor osificate
să ne iubim în nuanțe de corali
e spațiul gol
iar tăcerea mușcă din tăcere
caii roșii nechează vântul
în culori despicate de cer
m-apropii de noi
cu mâinile-ntinse spre noapte
și nu-mi văd umbra
prin sticla fumurie a ochilor tăi
am aprins focul
din așchii de iubire
cu pumnul clepsidră
să nu-mi curgă printre degete timpul
mă cauți în oglinda viselor
și-mi aduci ofrande de fluturi
ca să nu obosesc să sper
în paradoxul trezirii.
stropi de turcoaz îmi alunecă printre degete
într-un ocean ostil de forme diforme
anihilând dovezile timpurii de verde pur
în arestul voluntar al cuvintelor
drumurile se bifurcă înspre alte refugii
și mă scurg prin clepsidre mult prea înguste
afundându-mă în nisipurile mișcătoare
ale marilor neînțelesuri
rămân cu imaginea ta în tablouri succesive
ca un laitmotiv cu pandantiv la suflet
îmi amintesc cum făceam partajul săruturilor
la scară largă.
te visez împărțind cerșetorilor fluturi
pe drumeagul plin de monede
am ochii închiși, dar văd coada curcubeului
din Valea regilor.
te-am luat ostatic, după gratii de cuvinte
și te-am îmbrăcat în hainele de zeghe ale iubirii
ca fiecare zi să-ți fie pedeapsă capitală
pe scaunul electric al sărutărilor fierbinți
iartă-mă, dacă uneori te schimb cu tăcerea
și-mi iau pastila de gânduri cu un pahar de poezie
iar vântul îmi scrie povestea pe cartilagii de frunze
ce rămân să-și încheie testamentul la ferestre de suflet
iartă-mă, dacă ochii mei caută luna, ca pe o soră pierdută
și desenez orizonturi pe tâmplele timpului,
dar rămân un copil ce se dă în leagănul nopții,
în custodia licuricilor hoinari.
î
mi foșnesc mâinile prin catifele de gânduri
încălzind la piept ultimele frunze
pe cheiurile silențioase de amurg cenușiu
mă-mbăt cu lacrimile proaspăt cosite.
au dat în pârg culegătorii de dragoste
prinzându-se în hora propriilor inimi
cristalizând chemarea în vânturi șuierătoare
din crupa îmbietoare a florii de zefir
carnavalul își ascunde măștile protocolare
în scorburile adânci din trunchiul viselor
călăuzindu-i în așternuturi de purpură
doar pe cei îndrăgostiți de ploaie
mă furișez printre cortinele trase ale cerului
și o văd trecând, în haine de curtezană
croindu-și panglici din iriși sălbatici
ducând cu ea șoaptele celor ce cuvântă.
-această poezie v-o dedic vouă, celor ce citiți poeme cu parfum de noapte
”the healing is in your soul”d
e vină sunt eu, căci ți-am iubit petalele
crezând că ești un fluture rătăcit
am deschis palma la zborul tău întrerupt
și-am constatat că de fapt îți crescuseră spini pe aripi
de vină sunt eu, c-am lăsat iubirea să curgă
precum o ploaie de vară,
mistică și efervescentă
în deșerturi mult prea neprimitoare
de vină sunt eu, c-am lăsat deschise porțile inimii
pentru străinul din tine
fără să știu să mai găsesc cheia
în noaptea de plumb a sufletului tău
de vină sunt urmele pașilor mei
pe nisipuri fierbinți, dogoritoare
oțelindu-mi visele cu somnul unui cataleptic,
străjuitor al nimicului.
de vină sunt eu, căci m-am dezvelit privirilor tale
până în străfundul așteptărilor
și-am rămas ca un copac fără frunze în mijlocul iernii
păzind torța unei iubiri proscrise.
