sunt
pustie ca un ecou în Groapa Marianelor
sau
un clișeu personalizat
între
tonele de însemnări apocaliptice
opui
rezistență în tot acest strigăt
pe
care l-am ascuns în semiobscuritatea unui sens
am
intrat prin efracție în inima ta
iar
acum alergi după hoți de lumină
sătul
de atâtea nopți petrecute în palma mea
ca
un implant catatonic
îti
port adn-ul tuburile cu oxigen
diminețile
când privești în gol
întotdeauna
vii nechemat
și
e prea frig să te invit înăuntru
am
ajuns într-un loc unde iubirea
e
cea mai odioasă stare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu