miercuri, 25 aprilie 2012

Poemul fara picioare

sărută-mi palmele și abține-te să mori sunt vremuri grele, iubire, mi-am întors pe dos sufletul și-mi trăiesc viața pe apucate ca un partipris cu Dumnezeu mi-au înverzit gândurile castingul unui cer îmbrăcat în ploaie îmi îneacă puii de vrabie din colțul luminii. e tot mai greu să te găsesc acasă nu mă asculți când mă întorc să-ți scriu singurul poem fără picioare, dar cu mâinile lungi atât de lungi încât au înghețat tăcerea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu