ningea prea tare
sau poate gândurile mele scuturau copacii?
nimeni nu vedea prin noi necuvintele
proscrişi ai unui zeu al tăcerii,
masca era pusă peste fiecare anotimp
şi ne iubeam rugându-ne să nu ne doară liniştea,
atâta linişte.
parfumul tău străjuia emisferele
în oglinda-n care ne odihneam privirea
albă ca zăpada muşcase din măr
o bucată de întuneric.
...imi place poemul...
RăspundețiȘtergereCitesc şi nu comentez nimic, poate doar... Doar că există momente în care monotonia intervine în necuvinte şi se lasă o linişte mult prea apăsătoare. Toate cele bune!
RăspundețiȘtergereBuna,
RăspundețiȘtergerete invit sa participi la un concurs, mai multe detalii poti gasi aici:
http://arianasshop.blogspot.com/2010/11/concurs-giveaway-aniversar_24.html
Cu drag,
Mihaela
http://arianasshop.blogspot.com/